Compuneri :)

Iarna mai mult decat pare

        Iarna,cel mai magic anotimp!Anotimpul în care toată natura se afla sub mantia protectoare a zăpezii ce luceşte in mod miraculous.Neaua aşternută peste plăpândul pământ îngheţat este o imensa grămăjoara de diamnte scumpe care reflectă şi cea mai mică rază de lumina.Dacă timpul mi-ar permite aş sta la nesfârşit să observ strălucirea acesteia şi micile dune formate de crivăţ.Cu toate că timpul este limitat rămân deseori absorbită de mirificul peisaj şi mă trezesc înconjurată de roiuri de îngeri albi ce danseaza căutând în zadar ringul de dans.

         În principiu iarna e un anotimp friguros în care cîntecele păsărilor,culorile aduse de fluturi şi parfumul florilor lipsesc.De aceea unii oameni uită frumuseţea ce ne înconjoară iarna şi se axeaza doar pe frig şi lipsa de culoare.Ei uită că albul semnifică pace si puritate,uită să aprecieze primul fulg de nea.E adevărat,cu totii resimţim frigul iarna,însă dacă reuşim să observăm frumuseţile acesteia ne va fi mai uşor să acceptăm frigul.

        În ciuda a ce spun unii iarna este un anotimp superb.Exemple sunt o mie pentru a susţine afirmaţia mea.Un lac îngheţat de exemplu.Nu aţi simţit niciodată o dorinţă arzătoare de a patina,cu sau fara patine- pe un lac îngheţat?Sunt sigură că da.Însa puţini sunt cei dintre voi care au stat cu adevărat si au observat splenditatea acestuia.Modul în care apa îngheţată este capabilă să reflecte o simplă rază de lumina şi toate melancoliile tale odata cu ea,contrastul între griul îngheţat si albul zăpezii,magia ce o emană şi o împrăştie în corpul tău.Toate acestea sunt lucruri pe care le simţim doar dacă ne oprim si ne aruncăm o simplă privire.Paşii ce pornesc în urma lacului făcuti de oameni dornici să experimenteze noul si imaculatul strat de nea ne amintesc de copilărie si de vremea naivităţii, în care credeam că orice e posibil şi simţeam că infinitul e la o aruncătură de băţ.Acei paşi mărunţi sau mari demonstrează că zăpada pâna şi pe cei din urmă adolescenţi sau adulţi îi ajunge cu farmecul ei nesfârşit şi cu dorinţa de cunostere a infinitului.Paşii duc spre locuri cunoscute, spre case din a căror hornuri iese un fum dens negricios şi încecăcios.Căsuţele mici acoperite de zăpadă împing orice poet sau prozator la creaţie.Copacii din grădini şi din livezi sunt acoperiţi cu un strat fin de gheţă.Par înmărmuriţi de finetea ce-i înconjoară şi speriaţi ca nu cumva mişcându-şi ramurile goale să distrugă ceva din efemeritatea acestui vis.

         În inima îngheţată a pădurii este locul preţios în care orice este posibil.Locul în care un iepuraş alb nu trebuie să-şi facă griji că-l vede un câine sau o vulpe, locul în care micile vieţuitoare lipsite de apărare au găsit în sfârşit un loc sigur.Unicul iepuraş ce stă pe afară pare să nu simtă frigul ci se bucură de libertatea pe care acesta ia oferit-o.Năsucul îi freamătă în căutare de ceva mâncare,iar urechile îi tresar la fiecare zgomot nefiresc.Se ascunde atunci când simte primejdia şi revine atunci când aceasta trece.Ochii săi umezi nu par niciodată obosiţi de albul puternic al zăpezii sau de monotonia acestuia.El continuă să ţopăie şi  să lase micile urme în zăpadă in continuare până ce va găsi ce-şi doreşte şi de ce are nevoie.O altă pasăre ,parcă îngheţată, pare să urmărească în deaproape colindatul micuţului iepuraş.Nu reprezintă ameninţări unul pentru altul însa parcă în tăcerea glaciară lăsată există o conexiune puternică, care-i face pe cei doi sa pară aliaţi.Pasărea pare că supravegează iepuraşul si îi are grija, iar acesta că ar căuta mâncare şi adăpost pentru amândoi.Însă în cele din urmă frigul doboară pasărea aşa că aceasta îşi ia zborul în speranţa găsirii unui loc mai cald si mai primitor , lăsându-l astfel pe iepuraş singur şi distrugând legătura invizibilă creată între ei.

     La marginea pădurii stau adesea animalele de pradă.Pregătite întotdeauna pentru un atac şi pentru a face rost de mâncare.La fel ca şi pasărea din inima pădurii şi micuţul iepuraş stau şi ele zgribulite.În ochii lor se pot intrezărea două licăre aparte,unul  care mă duce cu gândul la dorinţa unui loc călduros si cu mâncare şi unul care îmi aduce aminte că sunt animale de prada si că le place să vâneze.Pentru ele  vânatul este la fel de necesar ca şi respiratul, ca şi mersul, ca şi găsirea unui adăpost.Se aseamănă un pic cu noi oamenii care nu suntem împinşi la atâtea violenţe pentru a ne procura hrana însă avem şi noi nevoie de un loc cald şi primitor şi de aer.Noi avem aspiraţii mai mari şi poate de aceea iarna nu ne mulţumeşte îndeajuns, ne dorim poate prea des schimbarea..Ne dorim verdele crud al primăverii cu ciripiturile vesele ale rândunelelor , culorile aduse de fluturi,căldura si lumina Soarelui,parfumul florilor, mireasma primăverii.În realitate ciudăţenia este faptul că ne dorim cu ardoare venirea primăverii în timpul iernii şi ne dorim la fel de mult sosirea iernii in mijlocul călduroaselor şi insuportabilelor zile de vară.

         Cerul iernii este diferit şi sclipeşte noaptea sub bătaia luminii.În el se reflectă acut toate luminile oraşului, toată viaţa scursă în  electricitate pare că se întoarce înapoi.Mi se pare că nu există limite pentru lumina si că ea nu este o limita.Când privesc cerul iarna este uneori azuriu şi limpede ca ochii albastri ai unei pisici birmaneze, alteori sunt caţiva nori răzleţi ce acoperă şi cele din urmă raze de soare.Cu toate că stiu că în realitate cerul nu este albastru ci negru nu mă opresc din contemplarea azuriului ori de câte ori am ocazia.Sunt momente în care din plăpândul cer,iarna spre sfârşite, cad lacrimi mici si inofensive, de parcă Zeului Poseidon i s-ar fi făcut sete si a cerut mai multa apă in posesie.Pamantul se bucura şi el de topirea zăpezii si de revenirea senzaţiei de căldura, râde prin intermediul firavilor ghiocei ce au avut curajul să-şi scoată capul la lumină chiar dacă este încă frig.

           Înregistrăm cu toţii creşterea uşoară a temperaturii la sfârşitul lunii februarie şi suntem idubitabil într-o stare de tranziţie.Ne pare parcă rău pentru toată zăpada topită şi pentru albul imaculat care e pe cale să dispară şi totuşi ne pare bine că primăvara soseşte odată cu razele puternice ale soarelui ,cu noi culori si noi parfumuri.

           Odată cu sfârşirea iernii totul se schimbă, de la cerul asemeni unei cupole de gheaţă la pământul umed şi zăpada murdară aproape complet topită.Paşii ce duc la micuţul lac se pierd treptat până ce lacul dezgheţat e populat iar de micile vieţuitoare iar hornurile caselor încetează să mai fumeze trabucuri scumpe.Se schimbă licărul din ochii animalelor şi chiar şi a oamenilor.Noul licăr transmite dorinţa de viaţă şi fericire.

           Iarna este un anotimp splendid cu sclipiri de diamant însă întotdeauna vom prefera anotimpurile mai calde si mai vesele.